srb3.jpg

Organizare conferinţe

Primul anunţ al Conferinţei “Biomaterials, Tissue Engineering & Medical Devices” BiomMedD’2010

SIGLA.gif

SNB 2009
Simpozionul Naţional de Biomateriale

Stimaţi colegi,

Va invitam să participaţi la a VII-a Ediţie a Simpozionului Naţional de Biomateriale "Biomateriale şi Aplicaţii Medico-Chirurgicale" care se va desfăşura în perioada 21-22 octombrie 2009, la Rin Grand Hotel, Bucuresti, Romania, in cadrul Congresului Naţional de Ortopedie şi
Traumatologie.

Simpozionul Naţional de Biomateriale este o manifestare ştiinţifică de tradiţie, prin care se urmăreşte prezentarea problemelor actuale atât în domeniul ştiinţei biomaterialelor cât şi al aplicaţiilor biomaterialelor în medicină. În cadrul simpozionului vor fi încurajate contactele ştiinţifice interdisciplinare şi promovarea legăturilor între oamenii de ştiinţă din învăţământ, cercetare, unităţi medicale şi din alte domenii de activitate, care permit reliefarea direcţiilor majore de cercetare fundamentală şi aplicativă din domeniu.

Date importante:
Termen limită înscriere si trimitere rezumate: 15 septembrie 2009;
Desfăşurare SNB 2009: 21-22 octombrie 2009
Membrii SRB vor achita o taxa de 100 euro, iar membrii tineri SRB o taxa de 60 euro. Plata se poate face in contul SRB sau direct in contul conferintei.

Rezumatele se pot trimite on-line la adresa:
http://www.sorot.ro/Congres%202009/inscriere_rezumate.html sau prin e-mail:
managerIT@srb.ro
conform modelului mentionat pe site.

Mai multe detalii pot fi obtinute accesand pagina web a Conferintei Nationale de Ortopedie si Traumatologie [http://www.sorot.ro/Congres%202009/index.html] sau pe e-mail: managerIT@srb.ro.

Va multumim.

Horia Iovu,
Preşedinte S.R.B.

Iulian Antoniac
Vicepreşedinte S.R.B.
Preşedinte al Comitetului de Organizare

Site Congres SOROT 2009
Anunt SNB 2009

BIOMMEDD'2006

Situaţia publicării lucrărilor prezentate la conferinţa internaţională BIOMMEDD’2006

O selectie a lucrarilor stiintifice prezentate in cadrul BiomMedD’2006, trimise spre publicare in JOAM, va apare in Vol.9 ISS.11 - 2007 al revistei JOAM, în decursul lunii noiembrie 2007. Cuprinsul numarului se poate consulta pe web-site-ul revistei JOAM: http://inoe.inoe.ro/joam/

De asemenea, toti cei care doresc sa obtina o varianta hard-copy a numarului din JOAM sunt informati ca acestea vor putea fi achizitionate cu ocazia A.G. a SRB din 22 noiembrie 2007, contravaloarea unui volum fiind de 50 lei. S.R.B. v-a achizitiona de la editura JOAM un numar suficient de exemplare pentru membrii SRB.

Journal of Optoelectronics and Advanced Materials
Document Copyright JOAM
European Cells & Materials

srb8.jpg

Workshop “BIOData-Base“

Stimaţi colegi,

Vă invităm să participaţi la Workshop-ul cu titlul “BIOData-Base“, care va avea loc în Bucureşti, în cadrul Universitatea Politehnica din Bucureşti, localul Polizu, în data de 30 octombrie 2009 pentru lansarea site-ului şi discuţii.

Workshop-ul “BIOData-Base“ este o manifestare prin care se urmăreşte prezentarea problemelor actuale în domeniul biomaterialelor şi al aplicaţiilor biomaterialelor în medicină, dar şi modalităţile prin care se pot realiza şi utiliza eficient baze de date cu informaţii din acest domeniu specific.
În cadrul workshop-ului vor fi încurajate contactele ştiinţifice interdisciplinare şi promovarea legăturilor între oamenii de ştiinţă din învăţământ, cercetare, unităţi medicale şi din alte domenii de activitate, care permit reliefarea direcţiilor majore de cercetare fundamentală şi aplicativă din domeniu.

Profesor Dr. Ing. Horia Iovu
Preşedinte S.R.B.

Dr. fiz. Emanuela Cincu, IFIN - HH
Director Proiect “Rom BioData-Base”

Notă: Manifestarea va fi creditată cu credite EMC de către Colegiul Medicilor din România.

Program Workshop
Anunt Workshop "Utilizarea şi eficienţa biomaterialelor în aplicaţii chirurgicale"
Chestionar "Romanian Biomaterials Data-Base"

Program Workshop Biomaterials Data-Base 2009

Vineri, 30 octombrie 2009
 
10.00 – 11.00 Deschiderea oficială:
- Prof.dr. Ing. Horia Iovu - Preşedinte SRB
- Dr. Ioan Ursu – Secretar Ştiinţific IFIN –HH
- Director proiect - Dr. Emanuela Cincu (IFIN - HH) Lab. Testări Materiale prin Tehnici Nucleare „ACTIVA-N”
- Dl Ionel Andrei - Director General ANCS

11.00 – 14.00 Comunicări / lecţii invitate

• Tendinţe actuale în domeniul biomaterialelor
• Implantologia în chirurgia cardiacă
• Riscuri (efecte nocive colaterale) în cazul utilizării implanturilor ce conţin elemente
toxice (Nichel, Mercur) . Directivele CE - 2004, 2005.
• Utilizarea biomaterialelor în protetica dentară
• Utilizarea biomaterialelor în ortopedie
• Aplicaţii moderne ale biomaterialelor în chirurgia cardiovasculară
• Baze de date în domeniul biomaterialelor şi implanturilor
'Romanian BIO Data-Base’ – Prezentare site (informaţii, forum)
• Cerinţe de radioprotecţie (cf. CE şi CNCAN – România) pentru medici care
utilizează imagistica medicală .
• Registrul Naţional de Endoprotezare
.....................................................................................................

14.00 – 14.30 Coffee break

14.30 – 15.00 Prezentări ale firmelor din domeniu

15.00 – 16.00 Discuţii libere şi concluzii. Festivitatea de închidere


Organizatori

Societatea Română de Biomateriale (SRB)
Institutul Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară (IFIN-HH) Bucureşti-Măgurele
Notă: Manifestarea va fi creditată cu credite EMC de catre Colegiul Medicilor din România.

Tematica

- Tendinţe în domeniul utilizării practice a biomaterialelor
- Implantologia în chirurgia cardiacă
- Riscuri de sănătate (efecte nocive colaterale) în cazul utilizării implanturilor care
conţin elemente toxice. Directivele CE- 2004, 2005 .

- Dispozitive medicale implantabile utilizate în medicină (implanturi, proteze)
- Aplicaţii ale biomaterialelor în aplicaţii medicale / chirurgicale
- Aspecte medico-chirurgicale privind utilizarea dispozitivelor medicale implantabile
- Baze de date în domeniul biomaterialelor şi implanturilor.
- „Romanian Biomaterials Data Base” (Rom BioData-Base) – prezentare site (draft)

- Cerinţe de radioprotecţie pentru medicii care utilizează imagistica medicală; efecte posibile de iradiere suplimentară asupra pacienţilor.

- Firme producătoare şi distribuitoare de biomateriale şi implanturi.
.................................................................................................................................................
Notă: Posibilităţi de prezentare a Comunicărilor - în Power Point (.ppt) cu retroproiector.



Lectori invitaţi

Prof. dr. ing. Horia Iovu Universitatea „POLITEHNICA” din Bucureşti – Preşedinte SRB

Academician Prof. dr. Docent H.C. Ioan Pop de Popa Fundatia POP DE POPA pentru ocrotirea bolnavilor cu afectiuni cardiovasculare (F.O.B.A.C.)

Prof.dr. Teodor Trăistaru Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila" Bucureşti, Facultatea de Stomatologie

Prof.dr. Ionel Droc Centrul Clinic de Urgenta de Boli Cardiovasculare al Armatei “Constantin Zamfir”

Prof.dr. Purghel Florian Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila" Bucureşti; Şef sectie ortopedie Spitalul Clinic Bagdasar-Arseni Bucureşti

S.L.dr. Rodica Marinescu Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila" Bucureşti; Şef sectie ortopedie Spitalul Colentina Bucureşti

S.L.dr. Ing. Iulian Antoniac Universitatea „POLITEHNICA” din Bucureşti - Vicepreşedinte SRB

Dr. fiz. Cincu Emanuela IFIN - HH, Bucureşti – Măgurele,
Şef Lab. Testări materiale „ACTIVA-N”, Director pr. „Rom Bio Data-Base”

Fiz. Camelia Avădanei IFIN - HH, Bucureşti – Măgurele Şef CPSDN (Centru de Pregătire a Specialiştilor în Domeniul Nuclear)

Gabriel Coleasa Asociatia Nationala a Tehnicienilor Dentari

Dr. Mircea Istodorescu S.C. Medical Ortovit Bucureşti
Dr. Laurenţiu Moldovan SC Rodax Impex SRL Bucureşti
Ing. Daniel Lemeny Medical Technologies International SRL (MTI)
..............................................................................................................................

IMDA 2008
Interdisciplinaritate în Medicina Dentară Actuală

Organizatorii Congresului Internaţional „Interdisciplinaritate în Medicina Dentară Actuală” au plăcerea să vă invite să participaţi alături de oaspeţi de prestigiu din ţară şi din străinătate, la lucrările acestei manifestări ştiinţifice, care va avea loc în 26-28 iunie 2008, la Timişoara, sub egida Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”.
Vă aşteptăm cu drag să ne onoraţi cu prezenţa dumneavoastră, atât la lucrările simpozionului, cât şi în cadrul expoziţiei de materiale şi aparatură dentară, care va avea loc în paralel cu programul ştiinţific.

Preşedinţii congresului,
Conf. dr. Lavinia Ardelean
Prof. dr. Lucien Reclaru

Invitaţii noştri din străinătate sunt:
Prof. dr. Francisque Leynadier, Universitatea “Pierre şi Marie Curie”, Paris Tenon, Paris, Franţa
Prof. dr. dr. Hartmut F. Hildebrand, Universitatea de Medicină “H. Warembourg” Lille, Lille, Franţa
Prof. dr. Rosy Eloy, Fundaţia Biomatech NAMSA, Lyon, Franţa
Prof. dr. dr. Lucien Reclaru, Universitatea Geneva, Geneva, Elveţia
Conf. dr. Adrienn Barta, Universitatea de Medicină “Semmelweis” Budapesta, Ungaria
Dr. Feng Chai, Universitatea de Medicină “H. Warembourg Lille”, Lille, Franţa

Pagina Conferinţei

SNB2007

Informaţii privind a VI-a Ediţie a Simpozionului Naţional de Biomateriale “Biomateriale şi Aplicaţii Medico-Chirurgicale” care se va desfăşura în perioada 18-20 octombrie 2007, la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca
SNB2007 Cluj-Napoca

SSB'2007

În data de 10 mai 2006 a avut loc la Neuchatel, Elveţia, conferinţa "13th Swiss Conference on Biomaterials, SSB’2007". Societatea Română de Biomateriale a fost reprezentată de vicepreşedinţii S.R.B. (dna. Viorica Şimon şi dl. Antoniac Iulian), alături de alţi membri S.R.B. participanţi la conferinţă. Şi în acest an, pe baza bunelor relaţii de colaborare între S.S.B. şi S.R.B., membrii tineri S.R.B. participanţi la conferinţă (drd. Cosmin Cotruţ şi drd. Antoniac Petruţ) au primit din partea S.S.B. un grant de susţinere în valoare de 1000CHF.
SSB'2007

NAPOCA BIODENT 2007

Membrii S.R.B. sunt invitaţi să participe la a 2-a ediţie a Congresului Internaţional de Stomatologie NAPOCA BIODENT 2007 care va avea loc la Cluj-Napoca, România, în perioada 08-10 noiembrie 2007. La congres vor participa ca invitaţi şi doi membri de onoare ai S.R.B., respectiv prof. Charles James Kirkpatrick şi prof. Lucien Reclaru
BIODENT 2007

ESB'2007

Membrii S.R.B. sunt invitaţi să participe la conferinţa internaţională ESB’2007 care va avea loc la Brighton, U.K., în perioada 08-10 septembrie 2007. Reamintim faptul că membrii S.R.B. au aceleaşi reduceri de taxe ca şi membrii E.S.B
The Dome, Brighton, East Sussex, UK, 9-13th September 2007
Premiile SRB’ 2007

Cu ocazia SNB’2007, pe baza propunerilor primite anterior, Consiliul Director al S.R.B. a hotarat acordarea urmatoarelor premii: Premiul BUNEA DANIEL pentru anul 2007 se acordă: d-lui. MELNIG VIOREL (Universitatea Al.I.Cuza Iaşi). Bursa SRB pentru anul 2007 (Bursa “Medical Ortovit”) se acorda: d-lui. MICULESCU FLORIN (Universitatea Politehnica din Bucureşti). De asemenea, Consiliul Director al S.R.B. a hotarat acordarea titlului de „Membru de Onoare al S.R.B.” pentru intreaga activitate desfasurata in cadrul S.R.B., dlui. prof.dr.med BORZEA DORIN (Universitatea de Medicina şi Farmacie „Iuliu Hatieganu” Cluj-Napoca). Premiile vor fi decernate cu ocazia Adunarii Generale a S.R.B. din 22 noiembrie 2007.

Congresul International NAPOCA BIODENT’2007 Cluj-Napoca
08-10 noiembrie 2007, Cluj-Napoca


A II-a Ediţie a Congresului Internaţional “NAPOCA BIODENT’2007” s-a desfasurat în perioada 08-10 noiembrie 2007, la Universitatea de Medicina şi Farmacie „Iuliu Hatieganu” din Cluj-Napoca. La succesul manifestarii au contribuit si membrii SRB, fie prin sustinerea de conferinte invitate (prof. James Kirkpatrick; prof. Patrascu Ion; prof. Romanu Mihai; dr. Lucien Reclaru; dr. Antoniac Iulian), fie prin prezentarea de lucrari orale sau postere. Meritul deosebit al comitetului stiintific si al comitetul de organizare al congresului, prezidat de prof. Borzea Dorin, este acela ca a reusit sa organizeze exemplar o manifestare stiintifica cu un grad ridicat de interdisciplinara, benefica pentru dezvoltarea domeniului biomaterialelor.

Workshop Series on Biomaterials Science – Workshop SRB 1
25-28 octombrie 2007, Predeal


SRB isi propune organizarea unei serii de workshop-uri avand ca tematica generala Stiinta Biomaterialelor.
Primul workshop din aceasta serie, respectiv „Workshop SRB 1 – Materiale pentru stomatologie, tehnici dentare si aplicatii clinice” a fost organizat de SRB, in colaborare cu Uniunea Nationala a Asociatiilor Stomatologice (UNAS), in perioada 25-28 octombrie 2007, la hotelul Rozmarin din Predeal. Manifestarea a prilejuit discutii fructuoase intre reprezentantii medicilor stomatologi, a tehnicienilor dentari si ai specialistilor in domeniul biomaterialelor. Printre lectorii workshopului, mentionam:
Dr.med. Alexandru Brezoescu
Presedintele Colegiului Medicilor Stomatologi Bucuresti
Prof.dr. Teodor Trăistaru
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila" Bucureşti, Facultatea de Stomatologie
Prof.dr. Cotrutz Carmen-Elena
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr.T.Popa" Iasi
Prof.dr. Cotrutz Constantin
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr.T.Popa" Iasi
Prof.dr. Patrascu Ion
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila" Bucureşti, Facultatea de Stomatologie
Conf.dr. Codruţa Nicola
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Hatieganu” Cluj Napoca, Facultatea de Stomatologie
S.L.dr. Iulian Antoniac
Universitatea „POLITEHNICA” din Bucureşti
Gabriel Coleasa
Asociatia Nationala a Tehnicienilor Dentari

Participantii la workshop au apreciat si discutiile deosebit de interesante si constructive legate de proiectele de cercetare in domeniu, moderate de dl. Corneliu Trisca-Rusu.
Lucrarile prezentate la Workshop-ul SRB 1 vor fi publicate intr-un proceeding al manifestarii care va apare in cursul lunii noiembrie, in editura Printech.
Conducerea SRB asteapta ca membrii SRB sa isi exprime interesul si pentru alte subiecte de interes in domeniul biomaterialelor, care sa poata face obiectul unor viitoare workshop-uri.

Manifestări Ştiinţifice

Simpozionul Naţional de Biomateriale - SNB’2007 18-20 octombrie 2007, Cluj-Napoca

A VI-a Ediţie a Simpozionului Naţional de Biomateriale “Biomateriale şi Aplicaţii Medico-Chirurgicale” s-a desfasurat în perioada 18-20 octombrie 2007, la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Manifestarea s-a bucurat de o participare numeroasa, iar lucrarile sustinute oral sau poster au fost de un inalt nivel stiintific. De un succes deosebit s-a bucurat si masa rotunda cu titlul „Noi tendinţe în domeniul biomaterialelor”, la care au fost prezentate unele din directiile de viitor in domeniul cercetarii biomaterialelor. Conducerea SRB multumeste si cu aceasta ocazie tuturor membrilor comitetului de organizare si a comitetului stiintific pentru buna reusita a acestei manifestari.

SNB2007 Cluj-Napoca
Locaţie simpozion SNB
Poster anunţ SNB 2007
Lista posterelor acceptate

Autentificare membri

Anunţuri şi noutăţi

rectoratUPT.jpg

AMS'2011

AMS'2011
A 4a Conferinta Internationala
Advanced Materials and Structures - AMS'11
organizata de Universitatea Politehnica Timisoara
Timisoara, 27 - 28 Octombrie 2011
esb2011sigla.jpg

ESB 2011 Dublin, Irlanda

ESB 2011 Dublin
cct13.jpg
Seminar CCT - web site
13th seminar and meeting on:
REGENERATIVE NANOMEDICINE,
TISSUE AND GENETIC ENGINEERING,
AND THE ROLE OF CERAMICS

Congress Hall of Banca di Romagna
via P. Costa, 3 - Faenza, Italy
May 17-20, 201113th seminar and meeting on:
REGENERATIVE NANOMEDICINE,
TISSUE AND GENETIC ENGINEERING,
AND THE ROLE OF CERAMICS

Congress Hall of Banca di Romagna
via P. Costa, 3 - Faenza, Italy
May 17-20, 2011
ssb2011b.png
Conferinta Anuala SSB 2011
Conferinta Anuala a Societatii Elvetiene de Biomateriale (SSB)
Yverdon-les-Bains; May 4, 2011
Subiectul de acest an este: "Applications of Biomaterials in Dental and Musculoskeletal Devices".
Copyright © 2003-2010. Societatea Romana de Biomateriale. Toate drepturile rezervate. Powered by CMSPoint